INSPECTORII DE MEDIU ȘI POLIȚIA DE FRONTIERĂ DIN EDINEȚ, ÎMPOTRIVA BRACONAJULUI PISCICOL
Inspectorii de mediu din Edineț în colaborare cu reprezentanții Poliției de Frontieră au efectuat razii de contracarare a braconajului piscicol în perioada de prohibiție.
În timpul acțiunii, echipele au efectuat patrulări în zona râului și a lacurilor din apropiere, verificând respectarea normelor de pescuit și a prevederilor legale.
În cadrul acestei acțiuni, inspectorii de mediu au descoperit o plasă monofilament fără stăpân, amplasată illegal.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului menționează că astfel de acțiuni sunt necesare pentru protejarea resurselor acvatice și a habitatului natural al speciilor de pești.
Inspectorii de mediu și polițiștii de frontieră își unesc forțele pentru a preveni activitățile ilegale de pescuit și pentru a menține echilibrul ecologic.
Prin efortul comun, ne propunem să asigurăm protecția mediului înconjurător și să păstrăm resursele acvatice durabile.