Inspectorii de mediu și elevii din Șiscani împreună pentru protejarea pădurilor
Inspectorii de mediu din Nisporeni au organizat o serie de activități ecologice în cadrul Instituției publice Gimnaziul Șiscani, dedicată „Lunii pădurilor”. Elevii claselor a VII-IX s-au implicat activ în aceste acțiuni, învățând despre importanța conservării și protejării mediului înconjurător.
Una dintre cele mai semnificative inițiative a constat în plantarea arborilor de specii precum frasin, arțar și salcie.
Această activitate nu doar contribuie la îmbogățirea biodiversității locale, dar și la implicarea directă a tinerilor în procesul de refacere a ecosistemelor naturale.
Inspectorii de mediu vin cu mulțumiri organizatorilor evenimentului și participanților, Administrației Publice Locale din Șiscani, precum și donatorilor de material săditor, fără de care desfășurarea acestor activități nu ar fi fost posibilă.
Această inițiativă nu doar aduce beneficii imediate, prin creșterea numărului de arbori în zonă, dar și promovează conștientizarea și implicarea comunității în protejarea mediului înconjurător, oferind o speranță pentru un viitor mai verde și mai sustenabil.
