Linia anticorupție IPM: (022) 78 38 31

Cancelaria IPM: (022) 22 69 41

Linia verde IPM: (022) 22 69 51

Educație ecologică la Ocnița: elevii implicați în activități interactive în cadrul „Lunii Pădurii 2026”

02/04/2026 |

Educație ecologică la Ocnița: elevii implicați în activități interactive în cadrul „Lunii Pădurii 2026”

În cadrul campaniei „Luna Pădurii 2026”, Biblioteca orășenească „Emil Loteanu” din Ocnița a găzduit o activitate educativă și interactivă dedicată protecției mediului, organizată în colaborare cu Inspecția pentru Protecția Mediului Ocnița.

La eveniment au participat elevii clasei a VII-a B de la Liceul Teoretic „Mihai Sadoveanu”, coordonați de diriginta Natalia Bairac, care s-au implicat activ în toate etapele activității.?

Inspectorii de mediu au discutat cu elevii despre importanța pădurilor, rolul acestora în menținerea echilibrului ecologic, dar și despre acțiunile simple prin care fiecare persoană poate contribui la protejarea mediului înconjurător.

Activitatea a continuat cu discuții interactive și dialog deschis, elevii demonstrând interes și implicare. Momentul central al evenimentului a fost jocul pe echipe „Salvăm pădurea”, unde participanții și-au pus în valoare spiritul de echipă, creativitatea și cunoștințele dobândite.?

La final, elevii au realizat postere tematice, transmițând mesaje de sensibilizare privind protecția naturii și importanța păstrării unui mediu curat.

Astfel de inițiative contribuie la dezvoltarea educației ecologice în rândul tinerilor și la formarea unei generații responsabile față de mediul înconjurător.

?Protejarea naturii începe cu fiecare dintre noi, iar educația este cheia unui viitor mai verde. ?

#Inspectorat