Educația ecologică prinde rădăcini în școli: activități dedicate „Lunii Pădurii” în raionul Hîncești
Educația ecologică prinde rădăcini în școli: activități dedicate
„Lunii Pădurii” în raionul Hîncești
În contextul campaniei naționale „Luna Pădurii”, inspectorii de mediu din Hîncești au desfășurat un șir de activități de educație ecologică în mai multe instituții de învățământ din raion, având drept scop cultivarea respectului față de natură în rândul tinerei generații.
Orele ecologice au fost organizate în cadrul Instituției Publice Gimnaziul Bujor, Instituției Publice Gimnaziul Cățeleni și Instituției Publice Gimnaziul Bobeica, unde elevii claselor a V-a, a VI-a și a VIII-a au participat activ la lecții interactive și discuții tematice.
În cadrul activităților, elevii au aflat informații importante despre rolul pădurilor în menținerea echilibrului ecologic, importanța conservării biodiversității, precum și despre acțiunile concrete prin care fiecare persoană poate contribui la protejarea mediului.
Scopul acestor inițiative a fost formarea unui comportament responsabil față de natură, promovarea implicării în acțiuni de plantare și dezvoltarea educației ecologice în rândul tinerilor.
Prin astfel de activități, inspectorii de mediu își propun să consolideze conștientizarea importanței protecției mediului încă din perioada școlară, subliniind că educația este primul pas spre un viitor mai verde.
Educația începe în școală, iar responsabilitatea pentru natură ne unește pe toți. 